Cum să crești încrederea pacienților în cabinetul tău stomatologic cu ajutorul influenței sociale
Efectul de turmă face parte din natura umană
Nu-i așa că îți amintești de emisiunea televizată „Camera ascunsă”? Ei bine, pe lângă faptul că era într-adevăr amuzantă, ne ajuta să descoperim lucruri fascinante despre comportamentul uman - ce ne captează atenția și de ce reacționăm într-un anumit fel.
Unul dintre cele mai faimoase episoade implica un grup de actori care mergeau cu liftul, însă erau poziționați cu spatele către ușile de acces. Liftul circula între etaje, iar persoanele care urcau, imitau în totalitate poziția actorilor, unul din aceștia scoțându-și chiar și pălăria pentru a copia comportamentul celorlalți.
Uneori este amuzant să observăm cum cineva se comportă într-un anume fel, doar pentru că “toți o fac, deci așa trebuie”. Suntem influențați de oamenii din comunitatea noastră, iar aceștia au un impact semnificativ asupra comportamentului nostru. Observăm acțiunile prietenilor, familiei, colegilor sau chiar a vecinilor, și acționăm ca atare în situații cu care nu suntem familiarizați.
Importanța dovezii sociale
Oamenii consideră adesea acțiunile și opiniile celorlalți, dovada că acel comportament este favorabil sau corect. Un alt exemplu poate fi un restaurant în fața căruia este mereu coadă. În mintea multora, este suficient pentru a-i convinge că mâncarea este bună. Sau dacă un jucător NBA vorbește despre noua lui pereche de adidași și povestește despre cât de mult îi plac, fanii lui îi vor atribui instant acelui brand valențe pozitive.
În cazul cabinetului tău stomatologic, construirea dovezii sociale reprezintă una dintre cele mai bune căi pentru a atrage pacienți și de a-i pastra pe cei existenți. În deciziile importante, cum ar fi alegerea medicului stomatolog, oamenii se documentează și își întreabă prietenii – în special acum, când social media a înlesnit atât comunicarea cât și accesul la informație.
Ce spun alții despre tine în mediul online, poate fi factorul determinant în decizia lor de a te suna sau nu pentru o programare. 97% din consumatori citesc review-urile online înainte să se orienteze către un anumit cabinet stomatologic. Părerile pe care le găsesc online sunt la fel de importante precum recomandarea unui prieten.
În continuare, vom vorbi despre cele 4 modalități prin care îți vei construi și îmbunătăți prezența în mediul online cu ajutorul dovezii sociale.
Ești pregătit să atragi mai mulți pacienți? Hai să începem!
5 tipuri de dovadă socială
Întâi și-ntâi, hai să începem prin a identifica cele 5 tipuri de dovadă socială pe care le poți explora pentru a-ți crește prezența online!
- 1. Dovada socială prin intermediul unui expert în domeniu care îți recomandă serviciile.
De exemplu, un medic stomatolog generalist care recomandă mai departe un cabinet stomatologic specializat în endodonție.
- 2. Dovada socială prin intermediul unei persoane publice.
De exemplu, un cântăreț care vorbește despre cabinetul tău stomatologic și îl recomandă pentru tratamente de albire dentară.
- 3. Dovada socială prin intermediul unui pacient.
De exemplu, un pacient care îți recomandă cabinetul și vorbește despre experiența plăcută pe care a avut-o la ultima vizită.
- 4. Dovada socială prin intermediul like-urilor
De exemplu, pagina de Facebook a cabinetului tău stomatologic care are multe aprecieri și/sau urmăritori.
5. Dovada socială prin intermediul prietenilor
De exemplu, persoanele care își văd prietenii postând despre cabinetul tău sau îl urmăresc pe social media.
Cum să atragi mai multe review-uri?
Consumatorii sunt predispuși să cheltuiască până la 31% mai mult pe produse și servicii ale căror business-uri au review-uri excelente. Aceștia caută review-uri despre un anumit cabinet stomatologic pe Google sau Facebook pentru a-l găsi pe cel mai bine cotat, iar review-urile joacă un rol important, determinându-i să sune pentru o programare.
În orice caz, dacă verifici Google Maps și cauți dentiștii din zonă, vei găsi numai câțiva dintre aceștia care fac eforturi să obțină review-uri de la pacienții lor. Iar acest lucru poate fi periculos – dacă nu îi rogi constant să lase un review, pacienții vor tinde să lase unul abia atunci când sunt nemulțumiți. Ai nevoie de multe review-uri pozitive și este necesar să interacționezi cu mesajele lăsate de pacienții tăi. Mulțumește-le pentru cele pozitive și răspunde într-o manieră profesională celor negative, invitându-i pe cei care sunt nemulțumiți să te contacteze.
- Review-urile pe Google
Google este de departe del mai rapid motor de căutare, fiind foarte accesibil și ușor de folosit. Review-urile lăsate pe Google te ajută să îmbunătățești rata de căutare, pentru că, prin review-uri pozitive, cabinetul tău poate fi listat în topul primelor rezultate.
- Review-urile pe Facebook
Recenziile te ajută să își crești vizibilitatea pe Facebook. Cu cât vei reuși să obții mai multe review-uri, cu atât vei fi mai relevant, iar conținutul postărilor tale va rula mai mult, ajungând astfel mai aproape de potențialii tăi pacienți.
De asemenea, poți ruga membri echipei tale să ceară câte un review de la pacienții cu care au reușit să dezvolte o relație apropiată.Însă, dacă membri echipei tale nu sunt obișnuiți să solicite pacienților recenzii, procesul ar putea sa li se pare ciudat.
De aceea, vă oferim 3 sfaturi pe care vă încurajăm să le implementați:
- Zilnic, alegeți 1 sau 2 pacienți cărora sa le solicitați o recenzie.
- Creați și postați un cod QR care poate fi scanat în sala de așteptare. Astfel, pacienţii îl pot scana cu telefonul pentru a-și lăsa recenzia imediat.
- Adăugați un link sau un buton de recenzie în e-mailurile pe care le trimiteți fiecarui pacient după o întâlnire.
Transformă pacienții în susținătorii cabinetului tău stomatologic
Conținutul cu adevărat eficient nu este creat de tine, ci de pacienții tăi. Atunci când un pacient postează despre cabinetul tău stomatologic, îl prezintă întregii familiei și rețelei de prieteni.
Care sunt subiectele care atrag cele mai multe review-uri?
Suntem bucuroși să îți oferim câteva repere care generează review-uri pozitive:
- Serviciul relații clienți impecabil
- Personal prietenos
- Cabinete stomatologice care cer feedback și apoi implementează
- Experiențe de calitate pentru client
Iată și câteva idei pe care le poți implementa și cu care pacienții vor fi nerăbdători să interacționeze:
- Oferă un caracter personal postărilor
Chiar dacă distribui un articol sau un sfat legat de igiena dentară, explică, pe scut, de ce crezi că acesta este important pentru pacienți tăi.
- Menține comunicarea simplă și călduroasă
Încurajează-ți fiecare membru al echipei să posteze din contul personal și să povestească despre cât de tare îi place să lucreze la cabinetul tău stomatologic.
La rândul lor, și ei au o mulțime de contacte pe care le puteți transforma în pacienți.
Distribuie în mod regulat fotografii sau videoclipuri în care arăți publicului cât de mult îți place să lucrezi cu oameni și să le oferi servicii de calitate.
- Transformă review-urile pozitive în postări!
Atunci când primești cuvinte de apreciere din partea unui pacient, poți răspunde astfel:
“Mulțumim! Feedback-ul tău înseamnă mult pentru noi. Putem face împreună o fotografie? Ne-ar plăcea să te prezentăm ca fiind pacientul săptămânii. Dacă postezi și tu imaginea și menționezi despre cabinetul nostru, vei intra automat în extragerea pentru un voucher cadou.”
Sau, în cazul în care discuția are loc online: “Mulțumim foarte mult! Suntem bucuroși că ne-ai ales și ne dorim să avem mai mulți pacienți ca tine! Pentru a ne ajuta, poți transforma comentariul într-un review pe Google? Iată link-ul către pagina de review-uri...”
- Folosește Instagram-ul la potențialul maxim. Caută influenceri
Influencer-ul este persoana a cărei prezență în mediul online are un impact semnificativ asupra unei anumite nișe de public și influențează alegerile comunității care-l urmărește, prin conținutul pe care îl creează și postează pe platfomele de social media.
Găsește o persoană cu mulți follow-eri care activează în zona beauty/health din zona ta și oferă-ți serviciile în schimbul postărilor / story-urilor acestora.
Datorită succesului pe care îl au în canalele de social media, influencerii sunt de multe ori prezenți ca fiind celebrități în nișa în care activează. Atunci când urmăritorii acestora îi văd vorbind despre un serviciu sau produs, sau chiar susținând o afacere anume, experiența pozitivă pe care urmăritorii o asociază acestei persoane se transferă către brandul prespectiv.
Influencerii îți aduc notorietate și contribuie la consolidarea încrederii pacienților în cabinetul tău stomatologic. Este important ca influencerii cu care colaborezi să îți reflecte valorile și brandul. Alege oameni profesioniști, care postează conținut de calitate (atât vizual, cât și din punct de vedere al mesajului).
Review-urile online pot fi unul dintre cele mai puternice instrumente disponibile pentru a atrage pacienți noi. Review-urile pacienților vă pot afecta practica dentară în următoarele moduri:
- 1. Recenziile vă ajută în mod activ să înțelegi mai bine nevoile pacientului.
- 2. Recenziile Google si Facebook îmbunătățesc vizibilitatea și clasarea online în rezultatele căutării.
- 3. Recenziile online creează automat încredere pentru un nou potențial pacient.
Vrei să te ajutăm?
Alege unul dintre planurile de mai jos:
Planul Go Faster este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt la început de drum sau pentru cele care doresc să atragă rapid un număr cât mai mare de pacienți.
Planul Be Stronger este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt într-un mediu foarte competitiv, iar acum își doresc să se diferențieze pe piață pentru a atrage mai ușor pacienți.
Planul Play Bigger este pentru Cabinetele sau Clinicile Stomatologice care au un flux normal de pacienți, însă acum își doresc să treacă la următorul nivel.
Planul Total Domination este pentru Clinicile Stomatologice care au cunoscut o creștere importantă în ultimii ani, iar acum își doresc să fie numărul 1 pe piață.