3 lucruri pe care Dentiștii nu le fac, deși ar trebui…
Când vine vorba de experiența pacientului, ea poate fi îmbunătățită foarte mult prin gesturi mărunte.
Iată doar 3 lucruri pe care poți să le faci pentru a câștiga fidelitatea pacienților:
1. Apel post operație
Oricărui doctor îi displace să își sune pacienții post operație. Motivația este de regulă “Nu am timp”. Însă trebuie să faci asta la fel cum și pacientului îi displace să meargă la Dentist, însă vine.
Nu este nevoie să suni pentru lucrări mici, doar pentru lucrări mai importante precum implant dentar, extracții, estetică dentară, etc.
Iar daca nu ai timp, poti întotdeauna delega pe cineva din personalul tau. Pacientul va aprecia foarte mult.
2. Pacientul are întotdeauna dreptate
Dacă un pacient este supărat de ceva anume, rezolvă imediat. Nu vrei să primești recenzii negative. Rezolvă supărările pacienților într-un mod care îi face fericiți, chiar dacă asta presupune returnarea banilor.
3. Stabilește așteptări scăzute
Întotdeauna explică-le pacienților ce se poate întâmpla în cel mai rău caz posibil. De exemplu, spune-le că vor experimenta pentru câteva zile o durere acută de dinți. Dacă, în schimb ei vor avea doar o mică durere se vor simți mult mai bine.
Majoritatea dentiștilor nu fac aceste 3 lucruri. Prin aplicarea lor vei reuși să menții mai mult pacienții actuali și să atragi alții noi din recomandări.
Vrei să te ajutăm în atragerea unui număr mai mare de pacienți?
Accesează acum unul din cele 4 planuri și completează formularul.
Sau
Solicită un Plan de Marketing pentru Clinica ta Stomatologică
Planul Go Faster este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt la început de drum sau pentru cele care doresc să atragă rapid un număr cât mai mare de pacienți.
Planul Be Stronger este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt într-un mediu foarte competitiv iar acum își doresc să se diferențieze pe piață pentru a atrage mai ușor pacienți.
Planul Play Bigger este pentru Cabinetele sau Clinicile Stomatologice care au un flux normal de pacienți însă acum își doresc să treacă la următorul nivel.
Planul Total Domination este pentru Clinicile Stomatologice care au cunoscut o creștere importantă în ultimii ani iar acum își doresc să fie numărul 1 pe piață.