Evoluția Dentistului (și ce învățăm din asta)
Ca să prevedem Viitorul trebuie să analizăm Trecutul, spunea odata un mare înțelept.
Așadar, cine era dentistul în trecut, cum a evoluat și încotro se îndreaptă?
La inceput, când nu exista profesia de dentist, nevoia îi împingea pe oameni să apeleze la cineva care îi putea ajută să scoată dintele care provoca durere.
Apoi, stomatologia a devenit o știință. Și uite așa a apărut profesia de Dentist.
După un timp, Dentistul și-a dat seama că singur nu ar putea să ajute toți pacienții așa că au apărut, pe rând, urmatoarele:
- Asistenta
- Personal recepție
- Medici dentiști colaboratori sau angajați
- Personal administrativ
- Personal pe parte de vânzări
- Specialiști de marketing
Acum, uitându-ne în retrospectivă, ne dăm seama că lucrurile au evoluat mult în acest timp.
Iar tendința pentru viitor care este? Să evolueze încă și mai mult!
Iar pentru ca toate aceste evoluții să fie posibile a fost nevoie de investiții.
Investiții în personal, în aparatură, în marketing, în promovare etc.
Așa că, dacă nu vrei să fii lăsat în urmă, pune-ți mereu întrebarea: În ce aș putea să investesc pentru a evolua?
Vrei să te ajutăm?
Alege acum unul din planurile de mai jos:
Solicită un Plan de Marketing pentru Clinica ta Stomatologică
Planul Go Faster este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt la început de drum sau pentru cele care doresc să atragă rapid un număr cât mai mare de pacienți.
Planul Be Stronger este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt într-un mediu foarte competitiv, iar acum își doresc să se diferențieze pe piață pentru a atrage mai ușor pacienți.
Planul Play Bigger este pentru Cabinetele sau Clinicile Stomatologice care au un flux normal de pacienți, însă acum își doresc să treacă la următorul nivel.
Planul Total Domination este pentru Clinicile Stomatologice care au cunoscut o creștere importantă în ultimii ani, iar acum își doresc să fie numărul 1 pe piață.