smile@marketdent.ro +40 766 320 209

Pandemia și dentiștii

pandemia si dentistii

 

Dentiştii aparţin unei categorii profesionale cu potenţial de expunere la factori biologici periculoşi, precum microorganismele infecţioase (prioni, viruşi, bacterii, fungi şi protozoare), dar şi substanţe toxice şi alergenice.

 

Principalele căi de transmitere a microorganismelor periculoase sunt sângele, saliva, particulele aersolizate, contactul direct apropiat cu pacientul sau cu echipament infectat.

 

Măsurile de prevenire și protecție epidemiologică, în contextul unei pandemii, sunt esențiale atât în domeniul asistenței medicale, cât și în cel al comunității.

 

Personalul medical trebuie să ia măsuri de protecție suplimentare pentru a proteja și a preveni transmiterea virusului în timpul îngrijirilor  medicale acordate.

 

Contextul pandemic actual

 

În 12 decembrie 2019 a apărut o pneumonie de cauză necunoscută, în China, în Wuhan, capitala provinciei Hubei.

Ulterior, virusul care a produs această pneumonie s-a răspândit, atingând un nivel pandemic, în foarte scurt timp.

 

Acest virus a fost denumit SARS-CoV-2 (severe acute respiratory syndrome coronavirus 2) iar boala pe care o provoacă COVID-19 (Coronavirus disease 2019).

 

Până la 28 aprilie acest an, au fost raportate mai mult de 3 milioane de cazuri în 212 ţări, cazuri ce au rezultat în mai mult de 211.500 decese şi peste 934.000 cazuri de pacienţi vindecaţi.

 

Noul coronavirus ne-a afectat la nivel global, cauzând un haos real în fiecare societate. Cercetătorii şi medicii clinicieni sunt într-o cursă contra-cronometru pentru găsirea unei soluţii şi mai mult de 50 de medicamente sunt testate în prezent.

 

SARS-CoV-2 este un virus foarte transmisibil, care totuşi are o rată de mortalitate mai redusă decât predecesorii săi, SARS CoV-1 şi MERS-CoV-2. Majoritatea deceselor au apărut în cadrul grupelor de vârstă mai înaintată şi a pacienţilor cu afecţiuni grave preexistente.

 

În 80% dintre cazuri, în special în cazul pacienţilor sănătoşi, tineri, boala are manifestări blânde, cu simptome asemănătoare celor de răceală sau gripă sezonieră. În 15 % dintre cazuri, escaladarea rapidă a gravităţii simptomelor respiratorii au necesitat spitalizare.

În 5% dintre cazuri, pacienţii au necesitat suport ATI. Rata de mortalitate a fost estimată la aproximativ 2%, per total.

 

Modurile de transmitere cuprind contactul direct cu o persoană infectată, contactul cu suprafeţe de contact contaminate şi inhalarea de aerosoli de la o persoană infectată.

A fost semnalată o prevalenţă crescătoare a purtătorilor asimptomatici şi au fost raportate cazuri de transmitere de la purtători asimptomatici.

 

Măsuri luate privind activitatea dentiştilor

 

În contextul pandemic, guvernele statelor afectate au luat măsuri restrictive, pentru limitarea răspândirii virusului şi deci a cazurilor de îmbolnăviri.

Activitatea cadrelor medicale a fost limitată la urgenţe, iar in acest context, activitatea medicilor stomatologi a fost restricţionată în cazul multor ţări.

 

În 21 martie în acest an, Ministerul Afacerilor Interne al României a adoptat o Ordonanţă Militară prin care, printre altele, se suspendă temporar activitatea în cabinetele de stomatologie dentară. Prin excepție, s-a stabilit că sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.

 

Astfel, din 22 martie ora 22, ora României, măsurile au devenit aplicabile pe întreg teritoriul ţării.

Este considerat că tratamentele stomatologice prezintă un risc crescut de infectare cu COVID-19, prin faptul că în timpul tratamentelor stomatologice se produc aerosoli.

 

Deşi suntem obişnuiţi cu un ritm alert al descoperirilor în domeniul medical, în contextul acestei pandemii timpul pare că se scurge prea repede pentru cei ce sunt supuşi presiunilor de a găsi o soluţie pentru stoparea noului virus. Este prognozat ca un vaccin sau un tratament viabil va fi disponibil tuturor abia spre sfârşitul acestui an, datorită timpului necesar testării acestuia, mai întâi în laborator, apoi clinic, în diverse stadii.

 

Teste clinice ale agenţilor antivirali, precum Remdesivir, Chloroquine, Hydroxychloroquine, Imonuglobulină, terapie prin celule stem, se desfăşoară în prezent şi să sperăm că vor conduce la găsirea unor agenţi terapeutici eficienţi în combaterea COVID-19.

 

Pentru moment, cea mai bună metodă de protecţie pentru profesioniştii din domeniul stomatologic este evitarea contactului cu pacienţii care este posibil să aibă sau au COVID-19, utilizarea echipamentului corect de protecţie individuală şi respectarea tuturor normelor generale şi specifice  domeniului.

Recomandările se schimbă periodic, aşadar trebuie să vă informaţi regulat, în contextul apariţiei de noi informaţii zilnic, cu privire la evoluţia pandemiei la nivel global şi local.

 

Riscuri pentru Dentişti

 

Informaţii privind riscul asupra profesioniştilor din domeniul medical a devenit evident iniţial din datele primite din Wuhan. Din cazurile iniţiale de 44.672 de persoane infectate, 3.019 (6,75%) au fost din rândul personalului medical.

 

Odată cu creşterea conştientizării pericolului şi a adoptării echipamentului de protecţie individuală de către toate cadrele medicale implicate, riscul a scăzut treptat în provincia Hubei.

 

Profesioniştii din domeniul stomatologic sunt o categorie cu grad de risc foarte ridicat, deoarece sunt în pericol direct în cazul în care lucrează cu un pacient infectat sau cu un purtător asimptomatic, datorită contactului foarte apropiat cu pacienţii şi expunerii la riscul contaminării prin particule de sânge, salivă şi aerosoli.

 

În Italia, au existat 7 cazuri de victime ale noului virus, în domeniul stomatologic.

În prezent, un mare număr de clinici şi cabinete stomatologice sunt închise, pe tot globul, dar există clinici care continuă să ofere tratament stomatologic de urgenţă şi în acest caz este critică luare de extra-precauţii în această perioadă.

 

Recomandări pentru tine ca dentist

 

Este foarte important să faci tot posibilul pentru a asigura siguranţa pacienţilor, a ta şi a personalului tău.

Atenţia acordată fiecărui detaliu se va reflecta asupra clinicii sau cabinetului tău. Orice neatenţie poate rezulta în infectarea cu un virus care este potenţial mortal.

 

Această infecţie se transmite la nivel respirator, inclusiv de la pacienţi asimptomatici sau pre-simptomatici. Aşadar măsurile de protecţie respiratorie sunt de importanţă maximă.

 

Orice cabinet stomatologic care asigură tratamentul de urgență stomatologică trebuie să respecte Normele privind structura funcțională a cabinetelor medicale și de medicină stomatologică aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1338/2007 și recomandările Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) cuprinse în decizii adoptate de organele de conducere ale corpului profesional.

 

Măsuri administrative

 

Triajul epidemiologic

 

Este o urgenţă?

  • Evaluează de la distanţă, prin telefon sau prin aplicaţii electronice, gradul de urgenţă a respectivei problemei stomatologice, incluzând prezenţa durerii, a inflamaţiei sau a traumei.

 

Urgenţele stomatologice sunt considerate a fi: 

- hemoragia postextracțională

- durerea datorată pulpitei acute

- durerea datorată parodontitei apicale acute

- pericoronarita dinților incluși

- alveolita postextracțională

- celulitele / abcesele periosoase

- fracturile de maxilar/mandibulă (imobilizare de urgență

- luxația articulației temporo-mandibulare

- traumatisme  dento-alveolare (luxații, avulsii, fracturi dentare cu interesarea  camerei pulpare)

- gingvostomatita ulceronecrotică.

 

  • Pe cât posibil, încearcă să recomanzi și să încurajezi tratamentul de urgență prin recomandări medicale și /sau trimiterea unei rețete prin poșta electronică.
  • Amână toate procedurile stomatologice care nu sunt urgente.
  • Reprogramează pacienţii peste cel puţin 30 de zile.
  • Nu uita că deşi această situaţie este neplăcută atât pentru tine, cât şi pentru personalul tău, cu toţii vor aprecia grija ta pentru siguranţa lor.

 

Înainte de sosirea pacientului

 

  • În principiu, trebuie evitate vizitele neprogramate.
  • Atunci când pacientul sună pentru o programare, angajatul de la recepţie îl va întreba dacă:

 

- Prezintă simptome de genul: febră, tuse, durere în gât, dureri musculare, pierderea mirosului sau a gustului sau oboseală profundă.

- Au călătorit în zone endemice în ultimele 30 de zile, în ţară sau străinătate.

- Au intrat în contact cu pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

 

  • Toţi pacienţii care răspund în mod afirmativ la una dintre aceste întrebări nu vor fi trataţi decât în unităţi desemnate şi autorizate prin lege în acest sens.
  • Pacienții simptomatici (conform definițiilor de caz actualizate publicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică la adresa http://www.cnscbt.ro/index.php/ncov), pacienții aflați în izolare/carantină sau pozitivi confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) vor fi tratați doar în cabinetele stomatologice avizate de către direcțiile de sănătate publică în acest sens, în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1078/2010.
  • Programează pacienților simptomatici la sfârșitul programului (la fiecare sfârșit de jumătate de zi), pentru limitarea timpului de expunere;
  • Recomandă-le pacienţilor tăi să îşi măsoare temperatura înainte de a veni în clinică. Încurajează-i să-şi contacteze medicul de familie, pentru evaluare.
  • Între programări este necesară planificarea unui timp pentru curățenia, dezinfecția și ventilarea corespunzătoare a cabinetului după fiecare programare (indiferent de categoria de pacienți).
  • Anunţă-ţi pacienţii că trebuie să fie prezenţi la programare chiar la timp şi nu înainte de ora programată, pentru a minimiza timpul de aşteptare şi astfel a scădea la minim numărul de persoane prezente în clinică într-un anumit moment.
  • Informează-ţi pacienţii că însoţitorii lor vor trebui să aştepte în maşină.
  • Programează pacienții cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică), care nu sunt simptomatici la începutul programului (pentru a se limita expunerea la alți pacienți)
  • Deşi toate aceste măsuri pot părea prea stricte, fii sigur că ele în fapt îi vor face pe pacienţii tăi să înţeleagă ca tu îţi dai tot interesul pentru protejarea lor.

 

La sosirea pacientului

 

  • Tratează toţi pacienţii ca potenţiali purtători de virus
  • Asigură limitarea la minim a expunerii personalului medical
  • Fă tot posibilul să menţii holul de aşteptare gol.

 

- Roagă însoţitorii pacientului să aştepte în maşină. Dacă pacientul este minor, permite unui membru al familiei sau tutorelui să îl însoțească.

- Precizează faptul că poţi suna sau da mesaj însoţitorului atunci când pacientul a terminat tratamentul.

 

  • Pacientul trebuie să completeze chestionarul conținând cel puțin elementele minime prevăzute în modelul cuprins în anexa nr. 1 la Decizia Biroului executiv național nr. 11/3BExN/2020
  • Pacientul (şi însoţitorul în cazul pacienților minori) trebuie să poarte o mască de protecţie chirurgicală şi i se vor aplica măsuri de decontaminare și dezinfecție cu soluții pe bază de alcool.
  • În sala de așteptare distanța între pacienți va fi de 1,5-2 m.
  • Ar trebui să existe un semn vizibil pentru a indica pacientului (şi însoţitorului) că trebuie să utilizeze un dezinfectant pentru mâini dintr-un dispenser no-touch şi că trebuie să îşi frece mâinile cu el timp de 20 de secunde. În cazul pacienților care refuză nejustificat să se conformeze măsurilor de igienă și protecție recomandate, ar trebui să refuzi efectuarea actului medical, pentru siguranţa ta şi a celor potenţial implicaţi.
  • Orice persoană care este bolnavă trebuie să primească o mască şi să fie rugat să caute ajutor medical specializat.
  • Luaţi temperatura fiecărui pacient. Orice pacient cu febra trebuie direcţionat spre ajutor medical specializat.
  • Deşi pot părea restrictive, aceste măsuri vor fi apreciate de întreg personalul, ca şi de pacienţi.

 

Este important de precizat că este posibil ca, orice măsuri de siguranţă ai lua, un pacient infectat să ajungă în clinica ta, mai ales în contextul existenţei unui număr ridicat de infectaţi asimptomatici şi pre-simptomatici.

De aceea este esenţial ca tu să iei toate măsurile de protecţie posibile, pentru a te proteja pe tine, pacienţii tăi şi personalul tău.

 

Măsuri de purificare a aerului

 

În mod ideal, este necesară schimbarea aerului odată la 10 minute, pe durata tratamentului stomatologic.

 

Asigurarea unei bune ventilații, pe cât posibil, aerisirea naturală a spațiilor.

 

Sunt clinici care studiază posibilitatea instalării de sisteme HEPA cu raze ultraviolete, deşi este o soluţie cu un cost ridicat.

Purificarea aerului cu lămpi UVC ajută eliminarea patogenilor aerosolizaţi şi reprezintă o măsură vizibilă pentru pacienţi, reamintindu-le că respiră un aer curat.

 

După procedurile generatoare de aerosoli la pacienți suspecți/confirmați cu COVID-19 , se aplică protocolul legal de sterilizare a aeromicroflorei din cabinet, folosind un echipament special - nebulizator și un produs biocid avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide. Operațiunea se efectuează în absența personalului și pacienților.

 

Igienizarea suprafeţelor

 

Pentru că noul coronavirus poate persista pe suprafeţe un timp, este important să păstrezi toate suprafeţele curate şi dezinfectate.

 

După fiecare pacient, se  va  proceda  la dezinfecția suprafețelor, echipamentelor și instrumentarului, utilizând produse cu efect virucid.

 

Indiferent că este vorba de sala de aşteptare, de wc-uri, orice zonă deschisă pacienţilor, inclusiv recepţia, este foarte important să dezinfectezi fiecare zonă în parte, cât de frecvent posibil.

 

Atenție suplimentară pentru: mânerele ușilor, brațul RX + con, scaunul cu panou tactil, partea inferioară a tabletei, tastatura, mouse-ul computerului, mânerele dulapurilor.

 

Atenţie şi la dezinfectarea ochelarilor de protecție între utilizări, pentru fiecare pacient.

 

Dezinfectanţii obişnuiţi, ca de exemplu cei conţinând 0.1% hipoclorit de sodiu, 0.5% peroxid de hidrogen sau 62-71% etanol, sunt eficienţi.

Hipocloritul de sodiu este un agent obişnuit de curăţare, deoarece se evaporă de pe suprafeţe fără să necesite ştergere.

 

Practici de igienizare corectă

 

O atenţie deosebită trebuie acordată igienei mâinilor.

  • Buna igienă a mâinilor este cea mai importantă protecţie pentru un dentist şi personalul clinicii sale:
  • Spală-ţi mâinile foarte bine cu apă şi săpun

 

- Freacă cu săpun palmele, spatele palmelor, zona dintre degete şi de sub unghii, timp de 20 de secunde

- Clăteşte-ţi mâinile foarte bine şi usucă-le cu un șervet de hârtie

- Utilizează la final soluții dezinfectante pe bază de alcool.

 

pandemia si dentistii

 

  • Încearcă să minimizezi formarea de aerosoli, folosind diga şi un sistem de aspiraţie a salivei de mare putere.
  • Evită pe cât posibil contactul cu personalul (nu strânge mâna, menține o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc), mobilierul, mânerele ușilor.
  • Consideră curăţarea orală cu clorhexidină, terine sau o soluţie antiseptică cu iodină-povidonă.
  • Tratează cu şi mai mare atenţie decât până acum:

 

- Siguranţa injecţiilor

- Siguranţa în cazul obiectelor ascuţite

- Sterilizarea instrumentarului

- Eliminării deşeurilor

 

Echipamentul de protecţie individuală

 

Medicii şi orice alt personal al clinicii

 

În timpul acestei perioade marcată de riscuri, tot personalul clinicii şi pacienţii trebuie să poarte măşti de protecţie chirugicală.

Asumați-vă că puteți fi un purtător de virus.

 

Personalul medical este obişnuit să poarte mască, halat, protecţie a hainelor şi mănuşi. Pentru că noul coronavirus poate fi aersolizat prin efectuarea diverselor proceduri de tratament stomatologic, măştile obişnuite nu vor fi potrivite. În funcţie de potenţialul de expunere, personalul medical ar trebui să utilizeze:

 

  • Mască respiratorie N95 sau FFP2  standard/echivalent.

 

- Măştile chirugicale obişnuite au pori de aproximativ 2-10 microni, în timp ce măştile N95 au pori de 0.3 microni.

- Noul virus are 0.12 microni în diametru, dar picăturile prin care se propagă sunt mai mari.

 

  • Ochelari de protecţie/ vizieră
  • Halat de protecţie impermeabil de unică folosință/combinezon
  • Mănuşi de unică folosință
  • Capelină/bonetă de unică folosinţă
  • Implementarea procedurilor corecte de echipare şi dezechipare

 

Echiparea și dezechiparea PPE*se realizează după cum urmează:

 

pandemia si dentistii

 

Personalul de la recepţie

 

  • Recepţionerul trebuie să poarte mască de protecţie
  • O barieră ar trebui să fie dispusă între pacienţi si recepţioner
  • Impunerea menţinerii distanţei de protecţie, în orice moment.

În cazul în care personalul nu are la dispoziție echipamentele specifice pentru realizarea procedurilor stomatologice generatoare de aerosoli, conform recomandărilor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile,  activitatea stomatologică de urgență nu  se poate desfășura.

 

Multă sănătate! Ai grijă de tine și de pacienții tăi!

 

Vrei să te ajutăm?

 

Alege unul dintre planurile de mai jos:

 

Solicită un Plan de Marketing pentru Clinica ta Stomatologică

 

Planul Go Faster este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt la început de drum sau pentru cele care doresc să atragă rapid un număr cât mai mare de pacienți.

 

Planul Be Stronger este pentru Cabinetele Stomatologice care sunt într-un mediu foarte competitiv, iar acum își doresc să se diferențieze pe piață pentru a atrage mai ușor pacienți.

 

Planul Play Bigger este pentru Cabinetele sau Clinicile Stomatologice care au un flux normal de pacienți, însă acum își doresc să treacă la următorul nivel.

 

Planul Total Domination este pentru Clinicile Stomatologice care au cunoscut o creștere importantă în ultimii ani, iar acum își doresc să fie numărul 1 pe piață.